Instrainarea de glasul inimii

.Înstrăinarea și singurătatea sunt sentimente ce izvorăsc din teama și lipsa iubirii și a auto-stimei. Pierderea capacității de a iubi, duce la atrofierea unor funcții cerebrale, cauzate de programe mentale prin care ne sunt setate crezurile, convingerile, valorile morale și de caracter, dar și din manifestarea repetata a unor atitudini negative și ostile fata de semenii noștri și față de mediul în care trăim.

De mici suntem învățați și condiționați să intrăm în competiții inegale cu semenii noștri în baza unor pseudo modele sau deseori, false valori, fiind bombardați cu informații și încărcați cu cunoaștere fără valoare. Ni se impune să le acceptăm ca valori unice și intrinseci, necesare evoluției noastre, pentru a deveni cetățeni docili și supuși rigorilor societăți.

Pseudo educația începe chiar din familie (când părinți ne “învață” să fim ca și ei “responsabili” și să preluăm șabloanele și convingerile lor, fără să înțeleagă însă modul în care cunoașterea lor, cu care au fost setați, le afectează viața, și fără să conștientizeze că la rândul lor, au fost programați să ne programeze ca să devenim programatorii programatorilor  de programatori de false valori…generațiilor care ne vor urma peste veacuri.

Școala desăvârșește “educația” și trasează rigori severe de selecție și certificare, de care tinerii arareori se pot abate, fără a fi marginalizați și penalizați  (chiar de ar putea  conștientiza cauza încadrării lor forțate în șabloane potrivnice vocațiilor și abilităților lor). Efectele planurilor malefice ale unor diriguitori intelectuali (nu neapărat inteligenți…  căci prin atitudine și “viziune” deseori dau dovadă de discernământ retard). “Geniile” care organizează și concep “sisteme și planuri de învățământ” (ce poartă numele de “programă școlară”), dovedesc că sunt depășiți intelectual, căci prin rodul muncii lor, arată că sunt potrivnici manifestării măreției ființei umane și a capacității sale de a gândi, a raționa și a înțelege.

Rezultatele lor și ale “intelectualilor” ce ne conduc destinele (formați tot de dascăli care preiau viziunile politice mărețe ale conducătorilor lor luminați), se văd la tot pasul, căci opera lor este oglindită prin deriva societății în care trăim. O societate sărăcită de lăcomii stupide, prin incompetențe, carențe de educație morală și etică, și mai ale din lipsă de caracter a celor care mint o țară întreagă. Mint fără urmă de compasiune, regret sau vreun sentiment de vinovăție oameni, pe care i-au îndatorat, supus, sărăcit moral și material, i-au luat perspectivele și speranțele, apoi le-au vândut țara și interesele băncilor și  unor străini, mult mai lacomi și avari.

Grupurile de interese aservite puterii și cele străine crează regulile de funcționare ale societății pe toate palierele ei (și o controlează financiar prin legi, impozite și taxe, și prin distrugerea valorilor umane prin carențe de educație și lipsa de modele etice și morale). Constrângerile prin care supun și modelează după interesul lor comportamentul uman, distrug intelectul și crează temeri, nesiguranță, insuficiență, dependențe și obiceiuri de comportament și consum, prin care desăvârșesc în noi aceasta “abilitate” a înstrăinării și dezbinării.

Modelele competiționale care ni se servesc, se bazează pe criterii în care primează capacitatea de asimilare a informațiilor (rigid selectate pe scopul celor ce ne conduc), în detrimental descoperirii și cultivării harului sau a talentelor, în domeniile vocaționale ale tinerilor. În mare parte, programele școlare vizează crearea unor decalaje artificiale între membrii unui grupuri sociale, coordonate cu bună știință, și asta pentru că societatea are nevoie de persoane docile și uniformizate (prin lipsuri și nevoi ce nu și le pot împlinii ca rezultat al abilităților lor), ușor de dezbinați prin teama insuficienței și a insecurității fizice și materiale. Astfel, societatea devine ușor de manipulat si de condus.

Școala și mai apoi societatea, nu fac altceva decât sa pună un zid de nepenetrat, intre privilegiații regimurilor politice și restul societăți. Însă cei ce ne conduc destinele, nu se mulțumesc cu atât…ei induc la nivelul manifestării instinctuale ale indivizilor, bariere financiare (sărăcia) prin care hrănesc temeri de tot felul. Astfel, ei  “ii pune la zid” pe inadaptabili sau pe cei mai putin performanți (în baza unor criterii de departajare ce arareori se bazează pe performanță, competență, abilități sau valori), păstrându-și scopul de a nu căuta să cultive prin educație abilitățile individuale, capacitatea de a gândi și înțelege, și nici performanța.

Astfel, la nivel de individ apare frustrarea, nemulțumirea, neîmplinirea, insecuritatea, ura , invidia, prefăcătoria, “turnătoria”, și teama de a fi marginalizați în grupurile de care aparțin (preferând să nege ceea ce gândesc, cred și sunt, sau să-și ascundă temerile în spatele unor măști) pierzându-și treptat identitatea, autenticitatea și încrederea de sine, doar pentru a place și a fi acceptați.  Competiția acerbă și inegală, determină în final, o bună parte dintre indivizii frustrați, să renunțe la cinste, onestitate, caracter (pe modelul “fă-te prieten cu necuratul până treci puntea” , sau “scopul scuză mijloacele”), și astfel să apeleze la diverse tertipuri, înșelătorii, prefăcătorii și alte instrumente deseori “necurate” pentru a obține privilegii, avantaje materiale și a “răzbi” în grup sau în societate, prin orice mijloace.

Înstrăinarea, și teama că cel de lângă tine poate fi mai apreciat decât tine, devine apăsătoare și tot mai aprigă, căci de asta depinde deseori, un salariu sau o funcție mai bună…sau chiar păstrarea locului de muncă. În noi, se naște un soi de vinovăție inconștientă, care ne macină din interior, ce naște  un soi de sentiment de frustrare, ce apoi hrănesc teama de  insecuritate și neîmplinire, care inevitabil duc către resemnare si uneori la  depresii, anxietăți și panică.

Cei ce nu răzbesc, nu găsesc soluții, sunt copleșiți de neajunsuri și griji, și astfel devin inadaptații societății, sunt efectele creației societății in complicitate cu noi. Din păcate, deseori moralitatea și verticalitatea lor, (într-o societate a lăcomiei materiale și a lipsei de scrupule, educație, moralitate și bun simț), le devine potrivnică și capcană. Mulți dintre noi,  nu vor putea înțelege sau conștientiza modul în care deseori, în goana noastră pentru supraviețuire sau desăvârșire materială și prin nepăsare, contribuim uneori la retezarea aripilor tinerei generații. Prin lipsa noastră de atitudine și prin incapacitatea de a deveni modele demne de urmat pentru ei, îi condamnăm la resemnare, mediocritate sau la “desțărânare”.

Valorile individuale și morale dispar treptat, iar individul și conștiința sa, devin tot mai des contaminată de programe mentale potrivnice.  Astfel SINGURĂTATEA și izolarea devin “valori” și “convingeri benefice”,  pentru cei ce nu se supun percepțiilor, dogmelor și “criteriilor de valori” impuse de societate. Cei demni, aleg să-și păstreze valorile de moralitate, verticalitatea, caracterul, credință, altruism, empatia, bunătatea și bunul simt, fundamentate în “cei 7 ani de acasă”.

Încet, încet, indivizii se separă între ei, alegând izolarea în tăcerea lor morală, în urmărirea propriilor lor interese mărunte sau în vanitatea unor orgolii ale unui ego adesea temător ce alege să se eschiveze de asumare și responsabilizare. Cei mai putin adaptați se retrag în lumea lor mentală, unde se simt în siguranță. Doar tumultul zgomotos al gândurilor temătoare le mai ține compania sau îi mai deranjează…, dându-le uneori stări de neliniște și anxietate. Însă tot ceea ce credem și percepem e doar iluzia liniști, de care se agață prin false crezuri, sufletele  otrăvite de neîmpliniri, nemulțumiri și resemnare, ale celor rătăciți de credință și iubire.

Oportuniștii jubilează. Se îmbată singuri în crezul invincibilității și perenității lor. Ei îi continuă nestingheriți marșul triumfător,  spre vârful piramidei “succesului” și al “prosperității” materiale. În goana și încrâncenarea lor de a agonisii fără măsura suficienței lor, sunt singuri, înconjurați doar de falși “tovarăși” de interese. Însă odată ajunși în vârful piramidei “recunoașterii”, “aprecierii” și “belșugului” iluziei și creației propriei lor minți, își vor întâlni însingurarea și decăderea, plăților ulterioare ale reversului nesăbuinței și lăcomiei lor. Când la vârsta de senectute vor trăi izolați în depresia lor propriile consecințe și își vor plânge durerea în disperare, vor experimenta suferința auto-izolării propriei însingurări.

În goana pentru parvenire și în disprețul lăcomiei și insuficienței lor, cei nesăbuiți, ignoră ca prin acțiunile pe care le întreprind, calcă în picioare destinele, sufletele și demnitatea celor de care se folosesc pentru a-și atinge scopurile. Astfel ei vor rămâne conectați energetic de suferințele sufletelor rănite, pline de durere, dar și de sufletele celor chinuiți și rătăciți în deznădejdii (care iși poartă demne singurătatea, trăind în tăcere nemulțumirile lor, nevoile și neîmplinirile sufletești), ce trăiesc într-o stare letargică de resemnare și neputință. Astfel și cei lacomi, avari și nepăsători, vor prelua în karma lor suferința, fiind  siliți să plătească prin suferință plata egoismului și a nechibzuinței lor.

Teama de asumare sau eschivarea de responsabilitatea acceptării sinelui nostru autentic, sau neglijența prin care ignorăm importanța de a ne descoperii și cultiva prin credință harul și talentele, pentru ca prin ele să  dăruim și să ne dăruim binelui semenilor noștri și umanității (ocupându-ne astfel locul meritat în societate), ne împiedică să ne împlinim rolurile vieții pentru a ne găsi rostul acestei frumoase călătorii al desăvârșirii ființei, numita VIAȚĂ. Teama și singurătatea, izvorăsc din carențele noastre educaționale,  emoționale și spirituale. Ele se manifestă prin lipsa iubirii necondiționate (față de lucruri, valori, situații, evenimente, consecințe și oameni), prin neîncredere și îndoială, atunci când suntem  lipsiți de credință și încredere de sine.

Când din sufletul nostru va dispărea teama, îi va lăsa loc iubirii, pentru ași face din nou culcuș în inimile și mințile noastre vanitoase. Astfel treziți la conștiința, vom învăța treptat să evoluăm prin spirit, pentru a primi claritatea și înțelegerea prin care să ne putem elibera de dominația ego-ului ce-și trăiește iluzia, în colivia aurită a minți. Treptat, ego-ul va reveni la tăcere, și vom redescoperi în noi, un sine autentic, prin care ne vom putea bucura de viață. Printr-un spirit treaz și conștient de efectele acțiunilor pe care le întreprindem, vom putea privi viața dintr-o perspectivă corectă.    Nu ne vom mai dezvolta convingeri pentru a vedea viața și lumea cu ochi critici, ci vom reînvăța să privim și să vedem frumosul în tot ceea ce ființează și ne înconjoară.

Din momentul în care vom decide să credem, vom vedea dincolo de propriile noastre încrâncenări, încorsetări și limitări ale convingerilor și crezurilor noastre mentale, limitative. Atunci, vom putea vedea o lume minunata, din care încet încet se vor șterge situațiile de viață potrivnice (menite să ne convingă că neîncrederea noastră este justă), care generează nemulțumiri, învinuiri și criticile pe care ochii noștri și oglinda propriului suflet, le proiectează asupra celorlalți.

Când va dispărea îndoiala din sufletul nostru, când inima noastră va începe din nou să bată pentru aproapele nostru și pentru tot ce e viu sau e valoare în viața noastră, vom fi din nou capabili să ne înțelegem menirea alături și în armonie cu tot ceea ce este și ființează pe acest Pământ. Vom înțelege că suntem unici prin iubire, interconectați și interdependenți prin spirit și prin fire energetice subtile invizibile, și că suntem parte a unui organism viu, pe care-l determinăm și care ne determină prin ceea ce suntem.  De abia atunci vom fi capabili sa ne trezim conștiința pentru a ne conștientiza prin sine și a ne înțelege și juca majestuos rolurile vieții, și astfel sa ne înțelegem rostul final al ființării noastre în aceasta dimensiune celestă.

Atunci când vom deveni capabili sa vedem și să înțelegem sensul cauzelor și consecințelor din viața noastră (pentru a le iubi deopotriva atât pe cele bune cât și pe cele potrivnice), dincolo de dovezi și nevoi vremelnice, vom deveni conștienți de măreția și abilitățile noastre de făuritori ai unei lumi la fel de frumoase precum învățăm să vedem și să gândim.  Prin comunicarea în Eter și în lumea vie a corpului nostru bio-chimic, a vibrației benefice a iubirii și prin proiectarea ei asupra a tot ceea ce ne înconjoară și ne susține viața, vom revărsa pacea, binele și prosperitatea ca efect, atât asupra noastră, cât și a semenilor noștri.

Putem să ne revărsăm iubirea de-o potrivă, atât prin ceea ce suntem și devenim cât și prin ce avem și facem,  fără a fi nevoiți să o verbaliza prin cuvinte. Atunci când facem și efectele acțiunilor noastre vorbesc, cuvintele devin de prisos. Ne sunt suficiente gândurile, pentru a ne călăuzi. Bucuria emoției permanente a iubirii pe care prin credință ne-o îngăduim s-o simțim și s-o dăruim, contaminează în mod frumos și benefic tot ceea ce atinge și materializează.

Însă, în aceeași măsură, și ura și supărările din noi, de le lăsăm să se manifeste prin orgolii, vanități sau sete de răzbunare, ne ne va întunecă sufletul, mintea și viața, dematerializând tot ceea ce e viu și atinge.

De abia atunci când vom conștientiza efectele manifestării fiecărei emoții căreia prin gânduri le dăm viață, și devenim capabili să decidem în mod conștient să ne oferim răgazul de a înțelege și asuma prin fiecare por al ființei și ființării noastre iubirea, îngăduindu-i prin energia sa, să curgă prin fiecare gând și gest pe care-l hrănim, ne vom simții cu adevărat liberi, desăvârșiți și împliniți, pe fiecare plan al vieții. Atunci prin noi și din sufletul nostru, va renaște viața, fericirea și frumusețea pe acest Pământ și se va revărsa asupra sufletelor rătăcite, pentru a le încălzi inima și a le reîntregi sufletul…și apoi pentru a se răspândi.

By: Sandor Kasza

No Comments

Titlu formular de comentariu

Copyright © KAS 2013